suspină luna în noaptea înghețată
lacrimi de lumină inundă pământul

cu o suferință-n urmă am plâns și eu la fel
când floarea iubiriipetalele și-a scuturat
și-n miez de primăvară rămasei fără ea

după o altă suferință-n care
bobocul blând de floare
s-a scuturat în glastra pe care o udasem
de dimineață și
și-a pierdut mireasma

aceiași suferință
precum o are luna
ce-și caută iubitul
de secole
pe cer
acele-și suspine
ce purced în stele
se auziră atunci
în inima-mi amor

în huma orizontului se crapă o lumină
și-mi dă speranțe noi
a unei zile pline
de iubiri curate

luna se îndreaptă spre negura deplină
și apare mândrul soare
suspinând și el
căci nu-și vede iubita
în seceră sau plină
pe cerul ce lumina-i
a ascuns-o iar