Toți îl iubeam.
Îl întâlneam în vacanțele de vară, la intervale de câteva zile, pe ulițele din satul bunicilor. Împingea toneta pe a cărei vopsea scorojită încă se mai distingeau biluțele colorate, îngrămădite în cornete ce păreau mereu prea mici.
Din loc în loc se oprea și își ademenea micii mușterii. Ne ridicam fericiți din praful ulițelor și ne grăbeam spre case pentru a cere părinților bănuțul necesar cumpărării clipelor de răcoare aromată. Pentru că azi era „cu bani”.
Așa striga vânzătorul de înghețată, printre cetele de pofticioși: „Azi cu bani, mâine fără bani!” Și nu știu cum se făcea, dar în satul acela uitat de lume, vânzătorul de înghețată ajungea tot în zile „cu bani”. Niciun copil nu-și amintea să fi primit vreodată aroma colorată „fără bani”.
Ne înșiram în fața lui, zâmbind. Îi întindeam pumnul mic în care strângeam cu grijă bănuțul încălzit de atâta dorință iar cu cealaltă mână primeam, aproape cu evlavie, cornetul.
După ce și ultimul dintre noi își lua porția de fericire, vânzătorul de înghețată pleca mulțumit, nu înainte de a ne asigura că îi suntem la fel de dragi pe cât ne este el nouă și că așteaptă următoarea întâlnire cu tot atâta nerăbdare. Și, cine știe? Poate data viitoare va fi o zi „fără bani”...
Într-o vară, toneta apăruse și a doua zi.
Ne-am privit uimiți de atât nesperat noroc și am alergat după ea. Demult nu mai văzuseră acele ulițe atâta fericire!
Dar vânzătorul de înghețată striga în gura mare: „Azi cu bani, mâine fără bani!” fără să-i pese că ne înșela așteptările. Că „azi” trebuia să fie „fără bani”.
- Fără bani? Ia uite la ei, împielițații! Hai, cărați-vă de aici! Frumos v-au învățat părinții! Să cerșiți! se stropșise el, supărat de îndrăzneala noastră.
- Dar ai zis că mâine...
- La fel spun și acum: mâine! Azi, însă, e cu bani!
Niciunul dintre noi nu avea bănuțul pregătit în pumn. Și nimeni nu s-a grăbit spre casă pentru a-l cere. Ne-am reluat jocul uitat în țărâna drumului și ne-am ascuns în adâncuri de suflete una din primele dezamăgiri pe care viața ni le rezervase.
De atunci nimeni nu l-a mai iubit pe vânzătorul de înghețată.
*
Am crescut. Nu mai tânjesc demult după cupele reci și colorate.
Dar am învățat că viața e un vânzător de înghețată care așteaptă să-ți deschizi pumnul și să-i întinzi bănuțul pentru fiecare aromă pe care ți-o oferă. Astăzi. Nu există mâine.