drumul se construiește în mine
din fiecare om făcut stâncă
am mers atât încât din tălpile mele
curge întruna țărână

mi-e dor de o întâlnire
cu îngerul pe care nu îl recunosc
orbirea e păcatul în care
am înfășurat depărtarea

așa te-am căutat
rotind înăuntru un ceas
al niciunui timp
în care tu mă sculptai
în pântecul unei alte femei

iese din mine acum un parfum
de cremene neagră.