există un anumit punct în perete
în care uitarea devine reparabilă

nu s-a întâmplat mare lucru de când ai plecat
sărut buzele crăpate ale singurătății în fiecare seară
am început să vorbesc de una singură
un miros de pământ proaspăt semănat de afară
andrelele primăverii nasc verde
lapte cu verde
anesteziază ușor întunericul îmi smulge din ochi ochiul
nu s-a dezmorțit mare lucru din ziduri
frigul genul ăla de frig ce te împăturește după ce ai ieșit din larvă
direct în tălpile goale lipăind printre gânduri.
aseară au anunțat un cutremur important.
nimeni nu ține cont
liniștea e vânată de un sunet lupesc de corn
pretudindeni s-a dat voie la viață.
eu mă ghemuiesc totuși în soba unui cuvânt de-al tău mai vechi
în care nimeni n-a mai apucat să aprindă focul.
cineva a deschis ferestrele prea din timp
soarele ăsta de martie mi se agață de piele ca un mărțișor metastazat
în toate diminețile de-acum încolo.
mai târziu scot apă de la fântână
apă călduță
oglinda trântită de pământ pune cerul la loc
în cioburi
în nori
trebuia să-ți spun
hibernarea este vitală când n-ai pentru ce să te trezești
nu s-a întâmplat mare lucru de când ai plecat
s-a întâmplat să te visez
înmugurind
peste tot.