de mama îmi amintesc mereu
într-un fel ciudat
de parcă ar fi murit cândva
într-o zi ploioasă
în care nu s-a mai întâmplat nimic



mama arată ca un om trist
câteodată mai zâmbește din greșeală
și atunci tusește grav
ca și cum ar fi vinovată


mama arată ca un om singur
și e mamă doar copilului ce-am fost
ea stă pe fotoliu și tace
înșirand cu răbdare zile pe o salbă