se nimerise o zi descărnată de orice urmă de ființă
ceva parcă se schimba în vintrele luminii
pramoșul satului nu mai ieșise demult
să citească drumurile
norii borțoșații așteptau o emoție
morții noștrii de pământ aruncați pe ape
nu mai stârneau ploi

un neastâmpărui umbla printre copii
parcă smulși de un semn am ieșit toți din case
ne-am adunat pe Dealul Popii
acolo se zicea că e granița dintre ultimul gînd al omului
și talpa lui Dumnezeu
am stat tăcuți din când în când câte unul
arunca șopârle moarte în gura vântului
cei mici am adormit
parcă ne legăna un faeton prins între zi și noapte
am simțit că nu trebuie să ne mai întoarcem
dacă vrem să subțiem păcatele părinților

nu știu dacă am visat sau visez acum când scriu
ne-au găsit dimineața într-un ochi de furtună
pe alături un adevăr se ruga în locul nostru