Suntem doar eu și cu Tine, Doamne,
Mă vezi... mă știi... și totuși nu mă mustri.
Mă lași, mă las... și eu decid...
Să merg în contra-Þi,
Să las jos brațele, să nu mai lupt.
... Un foc de paie ... o mare vâlvătaie
credința mea și ce-a rămas???
O lipsă de trăire sufletească, un mecanism roboticesc,
O inimă lipsită de substanță,
Un "cine-s eu" fără de prea mult sens...
Un gol profund și plin de întrebări,
Neliniște turbată și un curaj nebun
Să merg pe-o cale care, iată,
Nu are să mă ducă la ceva bun...
Tânjesc cu-nfrigurare să mă închin din nou
La umbra feței Tale, cea pururea prea blândă.
Nu mă primești Tu Doamne din nou la pieptul Tău?
Dă-mi Doamne darul rugăciunii arzânde-n gândul meu...
Și-n trup asemenea... căci ochii mi-au secat,
Nu mai știu plânge la sfânta Ta icoană...
Și sufletul cu totul mi-a-nghețat!
"De mâine o să mă schimb!",
Așa repet mereu...
Dar vine mâine... și merg din ce în ce mai rău.
Am și uitat de Tine, nu mă comport așa?
De parc-aș fi pe lume doar eu și mintea mea...
Câtă singurătate!!!
Vino, Te rog, s-o înfrângi cu mila Ta!
Vino, Te rog, de mână să mă iei,
Eu, oaia cea pierdută, Te strig Păstorule prea bun...