poate că n-am loc într-un cuib plin
de frunze fragede
cum i se arăta fenixului
eu n-o să văd așa

doar în luciul cartușului gol se observă
pieptul dezolant de purpuriu
și degetul lipit de trasor al lunetistei
cu luna-n stomac

se-nnorează

oricine se poate adăposti
sub castanul celor 100 de cai
cândva
noi

fulger

când norii sunt mai grei decât mine
nu sunt singur
niciodată

*

o parte din inimă magnetizează accidentele
de tot felul
să iert rațiunea suferinței
și mai cred
că iubesc

muzica sferelor
peste milenii

*

există un vulcan ancestral care sperie
pasărea și omul