mă vor părăsi lucrurile
foile vor da muguri și din muguri vor ieși frunze cu margini zimțate
peste care vor curge lumini nesfârșite
și umbre binecuvântate
până când vor îmbătrâni toate, atingând doar din când în când
amintirea cu sunete prin pielea crăpată

și vor cădea mai apoi cu palmele late
iar urmele lor vor fi șterse de ploi și pământ

(nimic către sens
incomplet
la fiecare pas ratez, parkinsonian deviez
și
uneori da)

nu ne alegem, ci suntem
și atât mai puțin hotărâm
drumul trece prin ochiul fântânii-n văzduh
astfel încât vom merge pe frânghia asta întinsă
ca într-o luptă gâfâind, transpirând
până cădem

puțini aleg să scoată briceagul și să cresteze uși pe latul de drum
ridicând peste umerii ce fumegă
stânci în vasul de lut

decorurile sunt așezate, așa încât
nu văd de ce nu
actorii, regizorul, publicul
vor picta cu tălpile goale
culorile tale pe pânză

totul are sfârșit
îmi pare
iar Dumnezeu nu poate face nimic

dar
vioara, arcușul
ca un vânt peste ape
cântă fără de zid