să nu mă uiți, mi-ai spus tu dragă
în timp ce un cântec îmi punea vișine la urechi.
lui allan i-a fost de-ajuns un braț să ia tot nectarul din fructele indiei
dar eu nu l-am avut, tu
pădure a mea cu dulci neîmpliniri.
oare ce zefir pierdut ți-a lăsat șoapte în păr?

pe noi credința nu ne-a unit
modernismul nu ne-a apropiat
decât visul
eternul vis, căruia nu i-ai dat trup
să-l mângâi.

n-am mai îndurat poezia
în mine locuiau două jumătăți de ființă
doar una s-a-ntregit
sălbatic.

aveai buze de nimfă și-un șirag de clepsidre la gât
în fiece zi hipnotizat
închideam cuvinte în piept
învățam limba de gheață
ca totul să se topească întro vrajă lentă.

dar uitarea e a sfinților.

[http://www.youtube.com/watch?v=3kxw7vx5l0w]