Îți scriu ...

deși nu ți-am mai scris vreodată



degetele tremură sub umbra tăcerii,


știu că în altă viață
am fost o pasăre albastră
ce-și avea cuibul într-o casă


îmi amintesc cum dormeam
cu frică prin nopțile grele,

îmi amintesc de zborul înalt
de privirile altor păsări,
îmi amintesc de oameni,
de copii lăsați singuri acasă,

îmi amintesc totul...


Nu e un vis,
trebuie să-mi amintesc de mine,
să știu de unde fiecare bucurie,
de unde fiecare clipă de tristețe...


cu ochii închiși alint vântul
la fiecare atingere,
te întrebi de unde nepasarea
atunci când mai privesc o floare,
dar ea vine din mine,
deși sărut pământul de rugină
să dau cântec primăverii,
florilor parfum de rouă,
nimic nu se întâmplă,
pământ pentru mine,
apă pentru tine,
foc pentru noi
șoptesc cuvintele vremii
încărcate de bocete lungi,
dar timpul păstrează... inima ruptă de zăpadă


îți amintesc, nu e un vis,
acum plutesc fără să mișc
nimic din trupul meu sărac,
nu mai tresare la atingeri
cerul coboară peste mine
și nu pot să-ți spun
cât de mult... depind de tine.