După ce-am găsit gândul în gând am început să întreb chipul despre întâmplări logice și ilogice. Timpul nu a vrut să aștepte răspunsul. Praful a acoperit așteptarea. Undeva m-am regăsit cu zborul, am simțit albul în piele, am gustat din aerul așteptărilor și m-am spălat cu apa diferențelor de puncte.
Cineva m-a privit apoi a murit. Luminile morții urmează pașii mei obosiți de bătaia lunii. Consolarea sângelui rămâne apusul visului. Nici țipătul nu atinge valul. Trufaș e vântul ce seamănă zborul pe moarte, trufaș e norul ce-apasă surâsul, apoi frângem clipele într-o remușcare prelinsă pe ziduri de lacrimi.
Și eu am greșit dorind să lovesc mila. Când recunoaștem ruga mâinilor, serile devin magice. Ne recunoaștem ființa să iubim ori iubim să ne recunoaștem? Poate că răspunsul va crește în pietre. Rădăcina ultimei clipe, acoperă ochii cu iubire. Am învățat să greșesc în limba cerului abia am atins strigătul și-am devenit absolut în tăcere doar atât cât să-mi pot accepta numele.