piatra scrisă-și ridică pleoapa



când a văzut mama
că nu scapă de gura mea
să-mi facă zmeul din stuf
și aripi de hârtie
mi-a dat un ghem de sfoară de cânepă
topită-n Criș
și-un vis
din orele nașterii mele



erau, de acum,
apele liniștite
clopotnița se umpluse
de îngeri
intrase toamna-n mine prin oglindă
fixasem privirea pe aripile ingerilor
arătătorul apăsa pe butonul opririi



între clipe
gestului i-am dat moștenire
foarfeca lui Doddoi
într-o zi senină de joi
la două zile
după ziua ei de naștere



Clopotarul își vărsa amarul pe-un câine
cu o bucată uscată de pâine
aluatul Lizei
dădea pe dinafară
și pe dinlăuntru
la o haită de căței
care lătrau drăcușorul
legat de fântâna română


se întâmplă să fie
un fel de spaimă și bucurie
frământate-ntr-un altfel de lut
din care ne naștem
precum s-a născut Adam
și din coasta lui
se naște
Eva


ușa-i în galben
ferestrele-s cu albastru
pragul acesta-i din copacul tăcerii
pe care crește iedera
în rada alexandrină
din rondul de noapte
cartul doi





Constanța, 1 noiembrie, 2011
(din marțea vaporului)