ai tălpile pline de cicatrici
răni de la pietrele ascuțite
și urme vechi de catran
fugeai după mine pe-asfaltu fierbinte
și eu nu știam
nici n-aveam cum
te-am părăsit nonșalant privind înainte
ochii mei se scăldau în lumini
ochii mei călăreau harmăsari aripați
ochii mei se încărcau cu trup de femei
ochii mei...
apoi a venit vijelia
nisip și gunoaie
au năpădit ochii mei
cum să te văd
și ca să nu fie de ajuns
în ochiul stîng e mama
în ochiul drept e tata
muți pe vecie
în ochii mei deveniți sicrie
închiși
nu mai văd de-aproape
ridurile adînci de pe chip
și nu-l recunosc pe cel din oglindă
și zarea e prinsă de cețuri
privirea mea-i laocoon în strînsoare de șerpi

nu ți le spun să mă scuz
nu ți le spun să mă ierți
nu
știu că ești bun
sînt vremuri de frig
de viscol și ger
vino și bagă-ți piciorușele ostenite de drum
la mine în sîn
așa
cuibărește-te bine și rîzi
ce dor îmi e de clopoțeii rîsului tău
copillărie