te-mbrățișez cu sufletul,Mihai,
și rănile-ți din arderea măreață
le simt în inimă ca niște flori
deschise-n fiecare dimineață.

Arald și tu și eu suntem totuna,
Zamolxe,Kamadeva,sunt cu noi,
pe Brhma îl slăvim c-atât e sfânt,
Cuvântul ce ne leagă pe-amândoi.

în Veșnicie nu fi trist,
cu-aceleași tare lumea se petrece
într-un vârtej necontenit...
planeta e bolnavă, nimeni n-o-nțelege.

aceleași racile, doar că exacerbate,
rod temeliile acestei lumi
cum au făcut de la-nceputuri...
mai mult ca ieri, otrepele-s pe culmi.

mai mult ca ieri, poeții par nebuni,
din ce în ce mai rari, că nu se poate
un loc să aibe, prea mulți impostori
în umbră pun trăirile curate.

..............................

cum creierul ți-a fost mâncat de câini,
de ce acum m-aș mai mira
c-un urecheat cu moacă de orbete,
te crede un cadavru-n debara?

e ziua-n care ai plecat
din trupul efemer în nemurire,
obol al morții eu nu dau cuvinte,
cum să fii mort, când tu vorbești cu mine?