remigele înghit aerul
cochilia se întoarce în melc
frunza își înfige osatura
în talpa trecătorilor
și pornește tiptil înspre prag

presărând, din loc în loc, mori verzi
care-mi biciuiesc sângele

atât despre facerea singurătății.

deschid calculatorul
apoi un joc
cu aruncat
săgeți
în oameni

și tac

până când păsările astea subțiri și zborul lor,
la o singură închidere de pleoape,
se fac greoaie ca niște magneți
de același pol

nordic