corpul acesta deștept al tău îmi stă alături când pleci
spre culcare obosită încă foarte bolnavă – nu iei deloc antibiotice
auzi cum tușești
tare vuiești cu toate tiparele
înclinațiile faste ale unei minți ancestrale
mă plec să-ți sărut pântecele
din care o să iasă
peste opt luni – hai să concedem – peste un an
vlăstarul nostru întinerirea

eu sunt faust pactul se rupe
zâmbetul pornește de la nări obraji și dă bine în poze
altfel ce să mai fac cu ochii dacă-mi bolborosesc
rămași orbi în ațipire