s-au adunat în vreme nimicuri
par unora că n-am doagele toate
zvârle-le dracului mi-a zis un pragmatic
și vorbele lui m-au durut
era din sângele meu
am tăcut

cravata de pioner împăturită frumos
nu-i doar mândria copilului care-am fost
e cravata cu care Ea mi-a oprit sângerarea
de la genunchiul julit
ochii ei speriați și miloși
mâinile care-i tremurau când mi-o lega de picior
toate astea le văd și mă mir și acum
rana urâtă de ce nu mă durea

piatra asta banală cu 11 fețe și-o muche teșită
de amnar eu știu că n-a fost căzută din cer
ca bunicul când a găsit-o sub plug pe colină
ci o mână de om a cioplit-o ca unealtă visând
de câte mii de ori iarbă buruieni sorg și mei
grâu și porumb au crescut peste el
de unde să știu că nu-s eu omul acela revenit
să-și găsească unealta

și ce dacă n-am doagele toate
sufletul n-are nevoie de ele
în nimicuri sunt eu și cât la mine mai țin
de ce să mă zvârl...