....................................

până la urmă poezia nu-i altceva
decât o exaltare a minții
la fel ca iubirea
copil cu probleme sărind peste părinți
o clonă rebelă ce nu concepe
că vine printr-o murdară răscolire a cărni
dintr-un țipăt disperat al Morții flămânde:
mai dă-mi un prunc la dejun la prânz și la cină
dintr-o Ea năpădită de foliculină și-un el
de testosteron bezmetici în țipătul cărnii

golit în gonade El cade sleit
în ochii Ei după orgasm tavanul se-nvârte
și-n liniștea asta de după
e-o fugă pe viață și moarte a unor celule
a unor cuvinte
din toată magnifica
și banală până la urmă cădere-n ispită
veni-va pe lume încă un om
un poem...

dintr-un episod murdar pe lume-am venit
și când voi pleca trupul meu fi-va gunoi
dar cât zi de zi mă spăl cu lumină
mă mint în bucuria că sunt de-a valma cu voi...