deschide-te ochi al conștiinței
albeața-i perdeaua pusă pe cristalinul tău inocent
voit de-un sistem
de-o structură
care
pentru adevărata viață te vor impotent

pe lume-ai venit ca o certitudine pură
iubirea-n de sine și revărsarea ei peste lume
să-ți fie veșmânt
sistemul
structura
te-au legat în cutune
ești oare adevărul ancestral ce s-a vrut

larvă parcă ești pe pământ
viața ți-ai petrecut-o în mâlul minciunii
când în sfârșit năpârlești ți-s aripile moi
și zboru-i ratat în gândul la viața de-apoi
o prăbușire-n de sine

verigă de aur poți fi
în lanțul viețuirii de argint de fier ori aramă
cum tot atât de bine poți fi o verigă de lut
dacă ochiul tău interior
lăsat e să doarmă
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
sunt eu
nimeni și totul acestui pământ
născut poate pentru prima și ultima oară
când voi pleca aș vrea să plec împlinit
nimic din trecerea mea prin pânza luminii
n-aș vrea să mă doară...