uneori uitam ne simțeam doar trupurile calde
copacii aplecați de viscol
seri înfiorate
ann îmi umezea buzele vaivai numai ninsoarea
disperată

îmbrățișările tandre
măcinarea

[…]
uneori erau rafale foșnet de crengi
șoapta cuvintelor și

și nopțile treceau orele prin vise noi la primul ceas
perdele opace de zăpadă
parcă
nu aveam sălaș nici teoreme poate puțin absurd din toate

parcă zadarnic

[…]
așa cum vă povesteam trăiam încolăciți
totdeauna
mâncam biscuiți muiați în ceai

o existență acolo