alerg desculț prin zăpadă în cămășuța lungă
de noapte cu mânuțele-n lături și râd
din când în când mă rotesc cu ochii deschiți
și fața spre cer fulgii pe mine să cadă să-i simt
ca cea mai curată atingere-a lumii
cu prima iubire de mână alergăm prin zăpadă râd
cam prostuț râde și ea ne rotim amândoi un fulg
îi cade pe gură cu gura î-l fur de pe buzele moi
viforul unei minciuni o smulge o duce
departe topind-o în zloată și alte ierni
și alte iubiri topite sau sloiuri rămase în amintiri
și mă văd dintr-o dată-n șoșoni tremurând în
palton și tot promoroacă pe strada albă
sticloasă sub ger merg pe curbura orizontului
către cer cu capul în jos ajuns în zenit
mă voi preface în nor fulguind din nou pe chipul
copilului care-am fost altădată...