dușumelele de la marginea cerului erau umede
eu mă întindeam peste tot pământul iar ea a lunecat între zidurile mele, cel mai mare joc domino a început să
își numere piesele căzute

o femeie
de o frumusețe cuminte
de o frumusețe care te liniștește privind-o
ca o poveste care știi că se va termina bine iar inima nu va bate fals
nu va bate doar să îi păcălească pe alții

poate că voi deveni fericit

poate că voi fi atât de fericit încât
îi voi da toate hainele mele acum în prag de iarnă
și iarna nu va veni

poate că va fi așa suplă încât să curgă
prin toate capilarele, prin toate venele, arterele iar inima să o recunoască
ca o parte din mine

poate că vom împarți aerul din plămânii mei
poate vom respira plămân la plămân iar oxygenul nostru
nu va fi unul de oraș aglomerat

poate că doar noi doi vom avea loc în noi
iar lumea va fi ca o cafea pe care o vom amesteca la fiecare început de zi
puțin zahăr, puțină fierbințeală, aburi de locomotivă pregătită de un drum lung
necunoscut piciorului de om saturat