înainte să moară bunicul
nu-mi doream decît ca el să se ducă mai repede
cînd îl vedeam cum se zbate pentru ultima bulă de aer
sau ultima gură de cod argintiu

credeam că dacă ar exista vreun fel de dreptate
oamenii drepți s-ar duce discret
c-un zâmbet pe buze și un salut sincer
ca niște musafiri educați care știu când s-a făcut
timpul să plece

nu cu gura schimonosită a frică
și genunchi îndoiți pentru o ultimă fugă

mama-mi spunea
să nu mai gîndesc niciodată așa pentru că niciodată
nu știm ce-am fi în stare să facem
pentru încă o gură de aer
pe care n-avem curaj s-o numim ultima

probabil că eu mi-aș vine sufletul și aproapele
chiar dacă nu am nimic de pierdut
mi-e frică de moarte pentru că nu știu dacă vine
înainte sau după tot ce mi-a fost dat să trăiesc

așa că pe toate drumurile ne batem cu pumnul în piept
că sîntem vii
dar nu facem altceva decît
să ne agățăm de oameni și locuri
ca niște crabi de Kamchatka de
gura capcanei