ferestrele țin prizonieră ultima
respirație a luminii lui februarie...
femeia privește pe geam
numără ghioceii răsăriți în răzoare
cum număra cândva tabletele de ciocolată
ca să le-mpartă în mod egal...
îi spune pisicii că nu reumatismul o supără cel mai rău
ci necunoscuta îmbrăcată în haine de ceară
care vine noaptea și îi adună drumurile
într-un ghem de spaime...
impasibilă pisica toarce liniștea mai departe
cu fire lungi dintr-o altă poveste mută...
de pe pianul vechi o buburuză
zboară spre candelă apoi naufragiază
pe insula unei semințe de busuioc...
femeia își amintește că mâine
este 1 martie vin copiii vecinilor
să-i ceară flori adevărate pentru Doamna...
adună buchete le pune pe scări
în șiruri fragile de verde cu alb...
apoi îmbracă hainele bune deși
necunoscuta i-a pregătit din vreme altele noi...