Mi-ar plăcea să-ți povestesc cum a început totul, cu pozele alea pe care le priveam ca și cum nu mai văzusem niciodată mâini așa frumoase, ochi așa triști și picioare așa nepotolite, mi-ar plăcea să-ți explic de ce mă uitam iar și iar peste ele în loc să mă uit la răsărituri, frunze căzând sau mutra mea intrigată în oglindă, mi-ar plăcea să te iau cu mine înapoi în timp, să vezi ce liniște ai adus în mijlocul celei mai mari și mai urâte furtuni din viața mea, mi-ar plăcea să-ți mulțumesc pentru că dintre toți căpiații, ciudații, ascunșii și însingurații acestei lumi ai decis că eu sunt cel mai frumos pentru tine, mi-ar plăcea toate astea și o mie de alte nimicuri să fac de fiecare dată când te aștept pe câte o bancă, în câte un aeroport sau într-un viitor comun dar nu vreau să pierd timpul, l-am pierdut destul fără tine, așa că hai acum să te iubesc, că dă viața peste mine și n-am să știu să-i arăt că tu ești cea mai frumoasă, mai bună și mai nu-știu-cum fată din toată fabrica de fete a pământului.