ce-or simți alții nu știu
mie-mi crează o stare ciudată îmi pare
că e resemnată dar poate nu ea are
în albul ei răcoros atâta candoare și eu o dihanie
plină ochi de păcate învâtr pixu-ntre degete
ca un violator premeditând macularea...

cu reminiscența unei mustrări de conștiință
îi cer iertare a fost și ea o fibră cu sevă de ființă
de la urletul drujbei ce i-a gonit trilul din ram
tremurând agonizând în vibrațiile tăierii
și prăbușirii pe coasta de deal
târâtă înțepată de țaparine hăcuită până
la rumeguș și mai mult pulbere fiind prelucrată
cu apă acid...doamne prin câte morți a trecut
albă curată în față să-mi fie...
(eu câte morți am avut și câte-or mai fi până când
albă curată foaie voi fi pe masa ta de scris Doamne
să-ți scrii pe mine o stare un gând?...)

foaie fecioară ai merita o poezie superbă de dragoste
un lied pe care să-l cânte inimile bolnave de iubire
dar sunt bântuit de mârșăviile semenilor timpului meu...

e toamnă și plouă și-n frig mărșăluiesc coloane de oameni
cu pruncii în brațe prin zloată noroaie ca niște animale
hăituite pe lângă garduri de sârmă-nghimpată ce le
închide calea spre dreptul la speranța fericirii vieții...

majoritatea sunt sirieni... se derulează în creierul meu
filmul istoriei lor zbuciumate mereu cu greu refăcându-se
într-o fereastră de pace un altcineva i-au lovit
stricându-le rostul mereu suferind și mereu
nepedepsiți răufăcătorii...

(dacă americanii și acoliții lor în numele drepturilor
omului pârjol au stârnit de ce acum îi întâmpină cu refuz
cu jandarmi și armată...
democrația se spune că-i voia majorității și dacă
majoritatea a votat într-un fel deranjant pentru
tirani de ce nu mai e democrație...
"mama" lumii e pretutindeni de ce nu spune minorității
lăsați-i în voia lor suiți-vă în avioane vapoare
veniți la noi să vă săturăm de democrație să evitați
un război fraticid?..."
trebuie să fii troglodit sau tâmpit să nu-ți sângere gândul...

*

liderul chinez a fost întâmpinat cu salve de tun și
plimbat în caleașcă de regină... o cunoscută sintagmă:
incepe o epocă de aur... cât de fudul Ceaușescu
în trăsură la gât cu colanul de aur... mie îmi este de-ajuns...

nepoate când vei citi de vei citi aceste-nsemnări
poate că China încă va fi stăpână pe sine
sau poate ciuruită ca mama străbună a noastră va fi...

*
judecători avocați parlamentari senatori edili și-o-ntreagă
cohortă de îmbogățiți de război, (că război nimicitor a fost
un sfert de veac pentru țară) sunt de dragul reclamei
duși în carnavalul justiției la simulacrul judecării
în numele bunului simț și-al dreptății dar în loc să-i
lase la sapa de lemn fără întemnițare ci liberi
să vadă cum e să fii ca cei ce-au muncit o viață
sperând un mai bine și-s umiliți c-o pensie de mai nimica
cu fiii plecați... ca vai de ei și ajunși de ocară...

*

mâhnit iarăși sunt foaie albă c-aud de căutarea fericirii
pe Lună pe Marte pe un satelit a lui Jupiter în condiții
de comă pe când pentru raiul Pământ totu-i făcut fără
noimă...

*

cică e azi ziua bâlbâielii mă bâlbâi și eu ca oricare bâlbâit în procesul debusolant de gândit al vremii...

*

lasă-l tată să scrie spunea fratele meu mai demult
ce poate s-ajungă decât un pârlit...

într-o aplicație pe când eram militar am văzut cum arde
un brad violent sfârâind ca focul ce cuprinde-ntr-o
clipă un păr despletit dar în aer zvârlind un plăcut miros de rășină...

foaie albă fecioară doar atâta-ți mai spun
iartă-mă că sunt și nu sunt dumnezeul tău pe pământ...
iartă-mă...