Recentele ”răscoliri” în culisele sclipitorului aur al gimnasticii românești mi-au readus în memorie romanul „Torturați-l pe artist” al lui Joey Goebel.
În povestea lui Goebel, ineditul constă în metoda folosită pentru actul de creație: torturarea artistului.
Considerând că, în ziua de astăzi, succesul obținut de artiști face ca aceștia să se bucure de faimă și bogății și să-și piardă impulsul creator, că singurul chin prin care mai trec aceștia este unul autoindus (cu referire la alcoolism, droguri, adulter), Lipowitz arată că nu există suferință autentică în rândul artiștilor de azi și propune recompensarea artistului nu cu bani, faimă sau sex ci cu... privațiuni. Foster Lipowitz își justifică acțiunea prin aceea că adevărații artiști se lăsau pradă suferinței fără ajutorul „experimentelor”, exemplificând cu Dostoievski, Zola, Rilke, Kafka, van Gogh sau Beethoven. Și alege o persoană „destinată” unei existențe de artist torturat, asigurându-i acea „durere constructivă” de care acesta ar avea nevoie pentru a se afla în dispoziție creatoare.
O încercare de a răsturna imagini, înlocuind clasicul „ceea ce nu te omoară te face mai puternic” cu ineditul „ceea ce nu te omoară te face să-ți dorești să mori” dar și o revenire la principiul machiavelic al scopului care ajunge să scuze prea mult. Totul este posibil în această poveste.
Artistul este Vincent Spinetti iar Harlan este impresarul său... sau torționarul... sau prietenul... Harlan avea să afirme: „Am găsit un băiat care ne dădea speranță. I-am legat picioarele și mâinile cu bucăți de funii blonde și brunete. L-am torturat pe artist. L-am torturat bine. Și i-am vândut suferința(...).”
Toți cei care "ajută" la devenirea artistului Vincent Spinetti - și mă refer aici la Foster Lipowitz dar mai ales la Harlan, cel care se declară nu doar impresarul, dar și prietenul artistului - sunt foarte buni învățăcei ai lui Machiavelli. Lipsa de scrupule constituie o virtute iar ei sunt niște simulanți perfecți: par miloși dar cruzimea și viclenia de care dau dovadă îi ajută să-și realizeze scopul. Scop care scuză mijloacele, e adevărat... dar acest scop este o cauză înaltă.
Și totuși…
La anii maturității, Mircea Eliade avea să afirme despre propria suferință îndurată de-a lungul devenirii sale: „Nu aș fi scris niciodată un rând dacă profesorul de română nu s-ar fi amuzat răutăcios cu prilejul unei compoziții de ale mele, în care vorbeam de cozile de piatră ale cometelor. Nu aș fi citit niciun roman franțuzesc până târziu dacă profesorul de franceză nu m-ar fi urmărit ani de-a rândul cu disprețul lui iezuit și distant.” Iosif Frollo, profesorul de franceză de la liceul „Spiru Haret” i se adresase: „Dumneata ești o ființă ciudată, Eliade... Se vede că citești mult am văzut-o și din tezele dumitale. Cu toate acestea n-ai nicio ordine în idei, trebuie să fie o neregulă nemaipomenită în capul dumitale.”
În "Mitologii subiective", Octavian Paler afirmă că atât cel ce scrie un vers cât și cel ce pictează un tablou pune în această creație a sa și "o picătură de sânge" pe care vrea s-o salveze, astfel, de la moarte. Iar Edgar Allan Poe enumeră "Creația" printre cele patru condiții ale fericirii.
Așadar…
Eu cred în suferința fetelor din lotul de gimnastică. Așa cum cred în suferința și în privațiunile tuturor sportivilor care fac performanță.
Dar mai cred că fără suferință și privațiuni nu se ajungea atât de sus. Că locul acela, al suferinței, e locul în care – conștient sau nu –fiecare persoană care are ceva de dăruit alege să trăiască. Aceste persoane ”torturate” se salvează, cumva, de la moarte, prin ceea ce realizează. Și trec în Eternitate. Dar nu obligatoriu. Pot alege, oricând, să renunțe.
Artistul din povestea lui Goebel a scris, ”prin tortură”, o carte. Apoi, a hotărât că nu va renunța: „În acea seară m-am gândit și la acea a doua lume, unde este posibilă fericirea, unde iubirea poate exista cu o soție și un copil și cu vacanțe de vară. Apoi m-am gândit la locul acesta pe care l-am ales eu, unde singurul așa-zis copil pe care-l voi avea vreodată este cartea pe care am scris-o, și în acea noapte am hotărât că vreau să mai am unul.”