Ieri te-am iubit în mine
cum nu te-am mai iubit demult.
Te-am iubit pe toate solfegiile inimii.
Când închid ochii rămân cu tine în mine.
Și îi închid deseori.

Nu știu unde ești.
Te port doar în scorbura coastelor.
Însă purtându-te trebuie să lupt mereu
pentru liniștea lumii din mine,
pentru culorile pastel din vise,
pentru zborul firesc din copilărie.

Îți vorbesc într-o limbă străină.
Poate de ți-aș vorbi în limba muzicii încă m-ai iubi,
încă mai înțelege.

Filozoful din mine te iubește dar nu te caută.
Știe el de ce.

Doar mamiferul din mine
vrea să te atingă, vrea să te respire,
vrea să te simtă și te așteaptă credincios
ca un câine care-și așteaptă stăpânul mort.

Sunt o filozoafă sălbatică iubite. Devorez un țâmp de pui.
O ființă. Și plâng din dragoste. Bizar.

Începe ziua. Începe iar dezintoxicarea de tine,
desprinderea, destrămarea.
Te uit cu sfială și recunoștință. În mine cântă
de fapt întotdeauna copilăria.