Am revăzut
fotografii
din orașul
copilăriei mele.

În prima fotografie
era teiul
care a crescut
sub ochii mei,
odată cu mine.

Teiul în care
adesea
mă urcam
ca într-un turn
de observație.

Teiul din care
priveam
trecătorii
fără ca ei să știe
că sunt văzuți.

Teiul în care
îmi făuream visele,
teiul care mă îmbăta
cu parfumul
florilor,
teiul care
mă ascundea
în frunzișul lui
bogat,
teiul în care
mă odihneam…

Teiul pe care
încă-l visez.

( iulie 2016)