Da, prieteni, saliva mea e solidificată
Nu vedeți? Vorbele mele-s pietroaie,
le urcă-n slavă Sisifii limbi mele
făuriți din apa ochilor de femeie,
așezați la masa zădărniciei
între două răgazuri de piatră
pictându-și pe gură demâncarea tăcerii

Da, prieteni, devreme mi s-a născut târziul,
umblu în spinare cu o cocoașă de aduceri aminte
Mama e un androgin al Căii,
moartă uneori, uneori vie
trăgând după ea praful de pe mobilier
neînțelegând că acela
e nisipul lui Ieri din clepsidră

Da, prieteni, duc
responsabilitatea apei de a se vărsa,
colțurile ei îmi zgârie rotunjimea
și dintr-un bob de apă
crește corola eternității

Da, prieteni, neg negativitatea proprie,
de mine de se apropie
râd de-mi crapă fălcile formolizate cu after shave
din amintire
mama îmi plânge tânără
suind pe trupul meu
plapumi de duioșie

În rest mi se crapă de ziuă în templul somnului...

Da, prieteni!