Exceptând berzele și viezurii, din frăția românului cu codrul au rămas doar rădăcinile, cărora, oricât și-au bătut capul, nici austriecii, nici suedezii nu le-au găsit vreo întrebuințare. Ceea ce, dacă e să-l parafrazăm pe unul dintre clasicii literaturii autohtone, nu e tocmai rău, pentru că nutrim speranța că, din rădăcini, din mucegaiuri și din lăstari noi, cam într-o sută de ani, avea-vom codrii înapoi.

Motiv pentru care, până la cuvenitul soroc, zapez la limita dintre oniric și psihotic în ghiveciul de informații televizate: accident, rromi agresând personalul medical, incendiu, rromi prinși la furat, accident, rromi violând o minoră, incendiu, bătaie între clanuri de rromi, accident, incendiu, rromi, accident, incendiu, rromi…; aceleași știri, indiferent de postul de televiziune. Aspect fără de care cu nici un chip nu mi-ar fi reținut atenția o pseudodezbatere dintre doi invitați la fel de anonimi pentru mine precum eu pentru domniile lor și un moderator căruia nu i s-a văzut nici o secundă chipul, probabil realizatorul emisiunii având motive serioase în acest sens. Pur și simplu vocea sa răzbătea când te așteptai mai puțin cu un aplomb și un patetism demne de Jiminy Cricket, lansat în spațiu cu precizia unui balon de aer eliberat brusc.

Ce susțineau distinșii invitați și specialiști (reprezentanți importanți ai aparatului adminstrativ, asta am reținut – unul dintre ei, secretar de stat la Ministerul Finanțelor); printre multele aspecte sociale în care excelau, soluționând în două fraze orice problemă socială, de la demografie, acordarea trusoului pentru întâiul născut, organizarea de licitații și acordarea de contracte – ce s-o mai lungim: “mai” exhaustivi și comprehensibili decât CTP-ul și mai încrâncenați decât Dinescu (sau invers…) – că una dintre deciziile falimentare ale vechilor guverne a fost ințiativa anvelopării blocurilor de locuințe, pentru că asta a dus la scăderea veniturilor pe care statul le realiza din consumul de energie.

Din păcate, în cele din urmă am adormit și nu am reușit să aflu dacă fiecare asociație de locatari va funcționa în regim propriu aidoma unui antrefrig sau, în loc de panouri solare, statul va subvenționa montarea de blocuri de gheață. De aia m-am și decis să scriu două rânduri, poate vreun alt insomniac a urmărit respectiva emisiune până la capăt și îmi spune și mie soluția genială găsită de “noii” administratori ai statului român. Căruia, tocmai pentru că producătorii sunt subfiscalizați, dar salariații suprafiscalizați, le sugerez să pună taxă pe durata de viață – nu mi se pare corect ca unii care beneficiază mai mult timp de aceleași condiții de viață să plătească la fel (de mult sau de puțin, de la caz la caz…) cu unii care trăiesc mai puțin.

Sănătate!