în paradigma vremii ideea a prins mucegai
țin minte
era o idee enormă despre niște chestii uriașe
nu ți-o mai pot spune e stricată rău
haide să vorbim totuși despre

ce mai faci?
ți s-au mărit dioptriile ori poate
ai în papile gust de nou...
în fiecare dimineață măsor dimensiunile
aceluiași Ou,
nu căuta la mine
găsirea roții

zorii abia de-și îmbracă chiloții
ziua va așeza pe noi palton de soare
și o caniculă în pantalon,
Ra cu pielea noastră să se-nsoare

în rest
să vorbim puțin despre eternitate
așa,
ca despre un arest
din care nu-ți mai scoți cămașa...
e de culoare nemaivăzută, n-o poți descrie
decât cu viața ta căzută
în sicrie...
vocea ei e o tăcere de cuvinte
smulsă dintr-un chilipir de lira
a unui poet
cuminte, ce respire
văzduhului balet...

așa!
la urma vorbei noastre
hai să suim în șa
pe caii albi spre zare-n
ideile albastre