Ce dulce vreme de iubiri naive
spre înapoi privește ochiul minții.../ o iudă-n ștreang își socotește-arginții
să-i fie pân' la epoci primitive.
Se-nvârt în racle de icoane sfinții
pe diferite din trecut motive/ ce astăzi ție-ți sunt decorative
și duhul tău nu macină cu dinții

Necercetând al Raiului prelat,
pe Dumnezeu, acela, numai unul,/ nedezgropând decât de grai străbunul
din bezna rațiunii te-am urlat

strigam spre tine că ce-a fost e noapte
și că Uitarea are țâțe coapte