e doar amprenta unui dumnezeu deghizat în pilot kamikaze
să nu semnezi că ai luat la cunoștință: moartea obligatorie cere
consumul rigorilor de rămâne om chiar și după ce ți-au căzut dinții
părul ori mila față de anotimpuri fără nume
cuvintele mimează cu blândețe prietenii neputincioase
căci nu s-a născut nimeni în stare să-ți împrumute inima
să leviteze în jurul tău încarnat într-un popor de fluturi
cine nu fură azi nu minte nu lovește învață despre viață în alfabetul braille
și zgomotul poate însemna o muzică desăvârșită în urechea celui fără auz
jumătatea acestui poem este nescrisă și așa va rămâne până când
vei căuta în somn urmele nebuniei că ai fost cel puțin o dată în preajma acelei femei
căreia trebuia doar să-i întinzi o mână ca să ajungă acasă