Și ne jucam a morții toți... Cavoul
era clădit cu zid de existență
ne tremura și sângele-n cadență
prin plumb, cel vechi și prin acela noul...
Sub tei mai lăcrimam o inocență
ades dogmatică, de strop, ca Oul...
Din îngeri îngerești strig eroul
pe Argeș care cobora esență...
Să respirăm iar umbra păsărească!
Nichita doarme-n giulgiu necuvânt,
un cal fugind oprește-n stih să pască...
Și fără a ucide taine, cânt
corola din cenușă să renască,
minuni pe ochi, pe buze ori mormânt...