e la fel de încăpătoare precum vila ta cu două etaje
nu-i lipsește nimic tristeții mele
are chiar și piscină unde apa sărată
ar ține la suprafață turme de bivoli
când stăm față-n față mă cuprinde rușinea
că nu știu cum a ajuns așa de mare
abia dacă-i mai ating umerii
de altfel nu-i plac îmbrățișările
pentru că ele cresc pe maidane cu fluturi
tristețea mea se manifestă atipic
poate ocupa tot frontul de luptă dar
nu e-n stare să folosească nicio armă
nici măcar gloanțe oarbe
prin urmare este cea mai vulnerabilă
într-o zi
m-am prefăcut că nu ne-am cunoscut niciodată

mințeam convingător
creasem foldere cu zâmbete scenice
replici pentru ipostazele fericirii
asfaltasem spaimele cu extaze ultra
conceptualizare a minciunii
tristețea nu s-a lăsat păcălită
calcule matematice cădeau asemenea unor popice
greșit
a spus ea
ai greșit totul
va trebui s-o iei de la capăt

doar că eu mă simt debusolată
nici măcar pe strada ta nu mă descurc prea bine
cu toate că i-am împrumutat numele tristeții
mă latră câinii în preajma aceleiași locuințe
știu câți copii merg la școală câte mame își permit bone
fotografiez oameni care vorbesc singuri substituindu-se lui napoleon
caut un punct de sprijin
în frig ori pe călduri caniculare
nu-mi amintesc să fi râs