Niște țigani
se uită la mine insistent
și foarte veseli
- Ce pot să vadă la un bărbat, dimineața, în metrou?
Ah!
Îmi amintesc graba cu care am plecat
mă uit în jos...

Asta e!
prohabul de la blugi larg deschis
râd prostește
îl trag rapid,
fermoarul mă trădează, în cele din urmă
cedează
- Ce fac în situația asta?
zâmbesc și eu, zâmbesc și ei
în jur zăpușeală
pute a tricouri transpirate

mă uit pe fereastră,
unde nu e nimic de văzut,
ma acopăr instinctiv cu mapa anume pregătită
pentru școală

pe drum
intru în Unirii,
caut o pereche de blugi, îi probez
închid fermoarul,
alerg
spre școală, unde
fac cea mai bună impresie (vă jur!)

sună de intrare
holul lung, pare interminabil
intru
în sala de clasă,
deschid mapa,

simt că revine (ah!) starea aceea de bine
din metrou,
mă întorc repede spre tablă,
scriu apăsat fiecare literă,
surâzând irezistibil.