și mult e chinul din cenuși ce urcă
în trandafirul de enigmă
și alb ca rochia de nuntă

penița-n a visărilor lectură
culege spini să-mpungă-n văzuri vorba
din piept de scrib cu doruri bând, viclene

aveai rochița-n trup de poezie
mușcând văzduhu-n alfabet oniric
și zborul îți era pictat pe-aripa
ce astăzi port pe drum de amintire

spre temnița uitării, în rouă de absență
corola vremii se deschide
viermele roade trupul mort al iubirii,
plecând fără a-mi lăsa poezia
e mult chinul cuvânt urca din cenușă