uitată-mi e cafeaua ta cu lapte
în dimineți de umbre ce-s bolnave
în piept curgând singurătății lave
iar nesărutul vine să mă-nșoapte;
iubind de nefăpturi femei grozave
pășind eter și negrăit în fapte
la șipot de-amăgire-s miezuri coapte
și îngeri de-ntuneric ies din larve;
cât roua pământeană mă constată
alunec spre lumini de eunucu
din noaptea cea de zămisliri restantă;
cât omenescul încă-mi dă de lucru
al beznei ce acolo e-o constantă
e dumnezeu în minte un seppuku