Un nasture pe-a slovelor cămașă
La virusul palavrei te încheie
Cu trupul de cerneală, tu, femeie
Spre poezie-n ruga uriașă.

A pieptului pe calea ta lactee
Respir lumina, stihul însă-ngroașă
Zadarul din eternitate lașă
Ce noaptea neputinței o îngreie.

În fiecare seară beau o moarte
De mă trezesc în zori de zi mahmur,
Îmi faci cafea pe vorbe să mă poarte.

În dorul de cuvinte împrejur,
Copiii ce în văz se nasc din carte,
O jale-a umbrei miezului îți jur.