cotrobăiesc prin casa sinelui să-ți mai spun câte ceva, cititorule
lăuntrul mi-e o amforă goală de vinul cuvântului
ți-am zis atâtea la beție de mă-nfior în sevrajul de dumnezeu al vorbei
ucigând minciuna rămân fără adevăr, fără infern nu aflăm paradis
cititorule, sentința de alb a hârtiei prind a mai domoli cu cerneală,
ținând grațierea-n peniță întru amurgul nespuselor cuvinte
și-n vânătoarea ochilor tăi

astăzi iubirea iese din cloșca cea sacră, îmi duc în dar singurătatea Puiului
oaste de Lumină să mi se adune la hotarele întunericului
cititorule, în mine trăiește pipăirea tenebrei,
ucigașul Domn o pitește astăzi în neființă

la moartea tristeții îngeri se-adună și demoni de-amor
scriu către tine în pierderea rațiunii de-a plânge
Crăciunul ne-a astupat lacrima-n văz