Despre cunoaștere
Motto
„Nu mă interesează dacă ceea ce ai văzut ți-a făcut plăcere; îmi este destul să știu că acela este adevărul. Știința nu se îngrijește să placă sau să displacă. Ea este inumană. Nu ea, ci poezia este cea care farmecă şi mângăie. Iată de ce poezia este mai necesară decât știința”.
(Anatole FRANCE)
Natura este creată pentru ca omul să învețe prin intermediul ei a raționa, a comunica și a se înălța pe sine. Cunoașterea nu înseamnă exploatarea naturii, tot astfel cum nu înseamnă stăpânirea sau subjugarea acesteia intereselor umane. Cunoașterea lumii, în acest sens, nu constituie descoperirea și înțelegerea celor create, ci o permanentă poziționare a omului față de orizonturile pe care i le oferă natura creată. În acest context, relaționarea omului cu Dumnezeu prin natura creată, se rezumă la vederea deplină a lui Dumnezeu în aceiași măsură în care vederea oferă certitudinea existenței în lipsa certitudinii atingerii. Prin urmare, în natură, cunoașterea și creația, rămân mereu o lucrare vizibilă și niciodată atinsă a creatorului. Dumnezeu este aici orizontul care îi propune omului să se cunoască prin cele pe care El le creează și nu să Îl cunoască pe El. Lucrarea divină oferă vederea nesfârșitului nu însă și nesfârșitul vederii, deoarece acesta se ascunde într-o altă vedere înainte de a fi atins. De aceea, „Nu mă atinge!” nu este o poruncă, ci este un îndemn la a păstra perspectiva cunoașterii prin vedere. Vederea, așadar, potențează, descoperă, revelează, pe când atingerea ucide, omoară, șterge, îngroapă orice perspectivă, oricare idee de Dumnezeu. Prin urmare, a fi viu, a fi în lume, a căuta nu este o deșirare a firului creației, ci o stare de așteptare a răsăritului care desenează linia orizonturilor divine. Paleta de culori care se naște din întuneric datorită vederii care caută în orizont lumina. De aceea, a cunoaște nu înseamnă a ști, ci a fi, iar a descoperi nu este o revelație, ci un posibil orizont.
Un poem cu caracter profund alegoric se ascunde, așadar, în fiecare particulă a naturii, motiv pentru care este mereu nevoie de poeți.