albă, hârtia așteaptă incendiatorul cuvânt
cu amor să-i atingă pielea
și focul să rămână acolo pe veci
mărturie de cerneală cu miez de văpaie
albul să capete culoarea minciunii ori a adevărului,
depinde de năravul peniței
un popă să citească acolo întru nașterea poeziei
și pasărea dă bată din aripi de trei ori
întru Dumnezeu
pe alocuri demoni să zidească mănăstirea infernului
și călugării ei să ude la rădăcină păcatul,
bine și rău, adevăr și minciună
să ospăteze strigătul alb
și din foc să fumege poetul

&

pe când te-am cunoscut, femeie-tristețe
tălpile stihului abia îmi începuseră a săruta hârtia,
abia pășeam acolo salivând cerneală
și gura mi-era lipită de buzele încă somnului
apoi am început să intru în lăuntru de doruri
ucigându-mi copilul de-acolo

&

să mă ierte cine poate că Dumnezeu e-n vacanță
doar aripa albă a îngerului îmi mântuie zborul
cealaltă aripă e frântă,
deja i-am desenat mormântul în chip de cuvinte și fum