un cântec de-aramă duios legănat
să mă simt ca atunci de demult
după izgonirea din rai
în braţele mamei

cu rădăcini adânc înfipte în lutul ce sunt
am tot crescut adunând în frunzare
atingeri de gâze murmur de ploi şi de vânt
zumzet de-albine şi raze de soare
ciripit de păsări şi triluri de cânt
amintiri astăzi sub brumă
valsând în şoaptă de gând...

cântă-mi toamnă din frunză
cânt de uitare că sunt
copac spre uscare
că mama-i pământ...