îi spun cuvântului:
e jumătatea lunii dintre cald şi frig,
nu mai umbla desculţ,
cărările de gând sunt pline de ciulini,
corneţi cu spini...

- mi-s tălpile obraz de nesimţit,
cu ne simţire calc pe mărăcini,
vigoarea lutului ce eşti s-o simt
purificată de minciuni...

- măcar îmbracă-te şi tu
mai fistichiu să fii în rând cu lumea...
- n-ai vrea să mă şi tatuiez,
să-mi pun cercei, belciuge, ţinte
în limbă, nas, în buze, colţ de gură,
şi în alt loc, nu-l spun, mă ruşinez
dar tu îl ştii c-o ţii în nână
atuncea când te uşurezi...
aşa că lasă-mă să fiu cum sunt,
ca tine cioplit din topor,
unealtă eboş deloc gâgâlită
cum este purul adevăr...

apropo, de priveşti în jur
vezi pretutindeni simulanţi
cu haine peticite, rupte în genunchi,
dar numai eu, real, veridic, port
cu demnitate,
nădragii rupţi în cur
de şuturile vieţii date...
acceptă-mă aşa cum sunt
şi dă-mi dreptate
măcar tu...