doar când sunt înger pot vedea oamenii din interiorul oamenilor
în rest le văd doar paşii scriind în noroiul alb al iernii de-a fi
doar când sunt înger te pot auzi în sensul iubirii
cu semn de aproape înfiorând depărtarea
privind la omul din tine, femeie cu straie de drac
şi mult ţi se stinge pe unde ai văpăi de păcat
aduse-n odaie pe tălpi ca pe nişte cuie de bătut în palme
hălăduind în ele atingerea
dar nu, când sunt înger îţi şterg de pe glezne păşirea pe cruce de-amor
reintrând în mine să văd omul,
tu aştepţi afară din sânge
către inima ferfeniţată de-njumătăţire,
doar când sunt înger pot trăi anaerob la tine în piept,
îţi ţii respiraţia de frica oamenilor exteriori
dar nu, să ştii femeie că poţi fără teamă să-mi inhalezi văzduhul
acolo nu-i iarnă-n păşire de om
când sunt înger