Dumnezeu este suma tuturor conștiințelor.
Trecute, prezente, viitoare, dacă vrei, dar
Dumnezeu nu este timp și nici nu se raportează la timp,
îmi spuse tânărul,
cel nechemat și neîntrebat.

Dar tu? Cine? Ce ești, îl întrebai.
Înger sau sfânt? Demon?
Și de ce îmi spui adevărul tău?

Nu îți spun, și nici nu sunt.
Nici nu exist. Nici tu nu exiști.
De fapt, nimic nu există.
Dacă accepți că există timp,
atunci nimic nu există.
E mai simplu fără timp.
Eliberează-te și vei înțelege.

Să mă eliberez? De timp?
De judecată? De trup?

Mai presus de toate e conștiința.
Peste trup, materie, rațiune, energie, spațiu.
Totul e conștiință, totul e Dumnezeu,
Totul curge înspre liman și își este și izvor.
Eliberează cursul ființei tale.
Conștiința este picătura de Dumnezeu,
dar și oceanul.

Tânărul, purtând sandale, tricou și jeanși,
cu părul lung, pieptănat cu grijă,
și cu un zâmbet interior, neafișat, dar
care îți transmitea încredere, optimism,
se îndepărtă fără grabă - și îl simțeam
tot mai apropiat.

Mă întreb
din care punct al curgerii mele era.
Până la urmă, totul ține de conștiință, dimensiunea care le cuprinde pe toate.
Nu de spațiu,
nu de timp.

Și Dumnezeu zâmbi în mine pentru prima dată.