un braţ nevăzut mă ia binişor din tablou, îmi şterge cu grijă culorile de pe chip până rămân doi ochi curioşi să-l privească din unghi variabil.

în vis ştiu că e vis şi pot să-l duc pe făgaşul de vrere aşa că le spun celor doi: - dreptule, mereu m-ai privit neiertător trântindu-mi în faţă orice greşală, orice defect. lumină de-aş fi, cârcotaş tot mi-ai spune: - laşi umbre...

stângule, zuzule, ameţitule, cu tine mă simt cel mai bine, chiar dacă viaţa uneori îmi pare un closet plin cu rahat, tu îmi şopteşti: - adevărat, dar în el, din când în când cineva tot a aruncat câte un bănuţ de aur. răscoleşte-ţi fără de scârbă rahatul, găseşte bănuţul şi-arată-i-l lumii...

priviţi şi spuneţi-mi şi mie ce e cu tabloul?

- dragonul din boltă, în întunecatul albastru, nu mai e ce a fost, turbat se muşcă de coadă, ca oaia capie rotindu-se, adânceşte mai abitir laţul în carne sângerând cercul...

- ba din contra, îngăduitor zice stângul, e cazna benefică de-a ţine echilibrul în centru...

- haşurările multicolore în benzi pe fundal negru e tot ce va rămânne din prisma lăfăită în centru...

-greşală de interpretare, zice stângul, nu-i vezi linia albă ce-i pupă obrazul? pastelatele haşurări sunt triumful luminii, speranţe ce ţin departe depresia şi angoasele...

- şi-acel joc de triunghiuri,pătrate, conuri, piramide ce se intersectează zămislind alte şi alte figuri geometrice, ce vrea să însemne?

- oarba zădărnicie a ta şi a lumii de-a pune-n tipare ceva ce n-are astâmpăr, cu goană de clipă în preschimbare...

- e jocul minunat al trăirilor din gând sau aevea al vieţii, căi străbătute sau închipuite de doruri, iubiri, furate de timp pe care le porţi în desaga sufletului ca hrană a lui, amintirile, zice stângul...

-şi talpa aceea de picior, în partea de jos din dunga verde ce se tot adânceşte-n nuanţe până la negru şi curbându-se închide în cerc tot tabloul?...

dreptul râde sarcastic:- urma piciorului ridicat să-ţi dea un ultim şut în cur trimiţindu-te definitiv în nimicul ce-ai fost o viaţa întreagă...

- aiurea, zice stângul, e urma vieţii care rămâne. din necunoaştere venim şi mergem în necunoaşteri. tabloul e viaţa ta, miracol trăit sub oblăduirea luminii...

zdrăngăne clanţa uşii. deschid ochiul stâng întinzându-mă-n aşternut ca un motan. - e pisica albă...
deschid şi pe dreptul, - ba-i mâţa cea neagră...
cu tabloul în gând constat că e marţi dar e paişpe. e bine...