ai mei obosiţi,
ai tăi boboci de flori.
altoi tu,
sufletul meu portaltoi.
pe creanga din vârf
trei sâmburi rămaşi
din rodul trecut,
ofrandă, parcă,
pentru Tatăl, Fiul, şi Duhul cel Sfânt...

e prea devreme, mai aşteaptă, nu te grăbi,
eşti tânăr, nu ştii nimic de îngheţul târziu...
(Doamne, repetam cuvintele lui tata
când i-am spus că mă-nsor.)
coroana-ţi în cupă, în boare de vânt
mi s-a părut că a râs...
dimineaţa hohoteai în cămaşă de flori...

acum, de la balcon, ochii mei,
aburiţi sub nămeţi de-amintiri,
privesc spre ai tăi larg deschişi
speriaţi sub zăpezi.
dulce-amărui rodul tău, viaţa mea,
oare vor...
Doamne, răbdăm zăpezile dar
rogu-Te, încă fereşte-ne de îngheţ,
calde fie-Ţi mâinile tale...